Cristi Dulca, dezvăluiri despre cel mai greu „meci” al vieții sale: „Făceam 5 zile citostatice pe săptămână, oboseam, eram slab!”. Momentul emoționant în care a fost „premiat” de un militar revenit din Afganistan | VIDEO EXCLUSIV

  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristi Dulca a făcut noi dezvăluiri despre cel mai greu „meci” al vieții sale, cel cu cancerul testicular, pe care, din fericire, l-a câștigat, de două ori chiar, prima dată la câțiva ani de la retragerea, prematură, din activitatea de fotbalist, iar a doua oară în 2011, când se apucase deja de antrenorat.

Cristi Dulca, dezvăluiri despre cel mai greu „meci” al vieții sale, cel cu cancerul testicular

În exclusivitate pentru ProSport, fostul internațional român, în prezent selecționer al naționalei feminine a României, a vorbit momentele delicate prin care a trecut și a dezvăluit cum a reușit să treacă peste acea perioadă cumplită.

„(V-ați luptat cu o provocare foarte dură…) Cu vreo două! Acum râd, dar pentru că am trecut cu bine de acele două momente în viața mea, nu m-am ferit niciodată să povestesc aceste lucruri pentru că fac parte din viața noastră, orice moment greu, orice moment frumos. Am trecut, sunt bine, sunt sănătos, au trecut 12 ani de atunci și cum vedeți, sunt foarte bine.

(Atunci erați foarte optimist, cum reușeați să mențineți optimismul acesta?) Nu știu, așa am fost crescut, așa am fost educat de părinți, ăsta e felul meu, ăsta sunt eu! Plin de optimism și așa mi-am format personalitatea de când eram copil!

Eram antrenor la Tulcea atunci, făceam cate 5 zile citostatice pe săptămână, iar sâmbătă eram la antrenament, la meci. Oboseam, eram slab, nu aveam gene, nu aveam păr, nimic, mergeam și luptam! Asta a fost! A fost o perioadă grea, toată lumea s-a mirat că am reușit să o depășesc”, a spus Cristi Dulca, în exclusivitate pentru ProSport.

Cum a fost „premiat” de un fost militar român, care fusese în Afganistan

Întrebat dacă a ajutat de-a lungul timpului oameni aflați în aceeași situație prin care a trecut el, Cristi Dulca a dezvăluit că a ținut legătura mai mult timp cu un bărbat din Alba Iulia, militar care fusese detașat inclusiv în războiul din Afganistan, pe care l-a ajutat cu sfaturi și încurajări. Iar, în momentul în care și acesta a câștigat lupta cu această boală cruntă, el l-a căutat pe antrenor pentru a-l „decora”.

(Ați mai ajutat și alți oameni care au trecut prin asta?) Foarte mulți oameni. Nu i-am ajutat cu bani, pentru că ăsta ar fi cel mai ușor lucru, să dai un ban la cineva și să îl ajuți! Îi ajutam cu sfaturi, îi ajutam cu o vorbă bună!

 

A fost un militar din Alba Iulia și avea aceeași problemă ca mine, eu îmi revenisem, s-a spus în ziare, în presă, că m-am vindecat, cum am fost și prin ce am trecut și m-a căutat la club, eram la Mediaș antrenor în Divizia A, în Liga 1, am vorbit cu el cred că vreo lună, două, aproape zi de zi și clar că l-am încurajat, i-am dat sfaturi, i-am spus cum să fie.

 

Are familie, are copil, trebuie să lupți, nu trebuie să le arăți că tu ești bolnav și că ai cedat, chiar dacă, acum trebuie să recunosc, și eu am avut momente când un pic eram căzut, dar am trecut cu bine, că trebuie să fii puternic.

 

Și după ce și-a revenit, m-am trezit cu el în curtea stadionului că vrea să mă vadă. I-am zis ok, și când m-am salutat cu el, atunci mă cunoscusem față în față, mi-a întins o medalie și nu știam și i-am zis: «Ce e cu asta?» «Păi e medalia mea din Afganistan!» El fusese militar prin Afganistan și i-am zis că nu am nevoie, aia e medalia ta, ai câștigat-o tu! Și el a zis: «Dacă nu o iei, nu plec de aici!»

 

Adică a fost mulțumire pentru mine că l-am ajutat foarte mult cu sfaturi, contează să fie cineva lângă tine, să îți dea energie pozitivă și să te facă să treci!”, a mai spus Cristi Dulca.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe internauți „E jenant ce faci”
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe…
Fiica lui Gică Popescu a spus totul despre implicarea ei în evenimentul dedicat Generației de Aur. ”În sfârșit!”
Fiica lui Gică Popescu a spus totul despre implicarea ei în evenimentul dedicat Generației de Aur. ”În sfârșit!”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc ți-ai făcut singură. Nu rămâne așa”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc…
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
BANCUL ZILEI. Într-o zi  vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate comenzile
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate comenzile
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite de probleme
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite…
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul crai, Cătălin Cazacu! ”Pentru ăsta îmi ceri tu bani?!” + Diva s-a lipit de perete
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul crai, Cătălin Cazacu! ”Pentru ăsta…
Reguli noi la vămile din România. Autoritatea Vamală Română a făcut anunțul
Reguli noi la vămile din România. Autoritatea Vamală Română a făcut anunțul
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
×